Prima iubire
augusztus 23, 2019VILLÁNYI LÁSZLÓ
Prima iubire
Lui Ivan Sergheievici Turgheniev
N-ar fi putut să povestească doar fragmentele primei iubiri,
pe care braț și-a ars fetișcana prima literă din numele lui
ca semn al pasiunii, odată a crezut că părinții lui vor ajunge
târziu acasă și timp de o vecie se vor cunoaște cele două
trupuri dezgolite, au tresărit la zgomotul cheilor, dar maică-sa,
de parcă n-ar observa hainele lăsate în camera alăturată,
s-a retras în bucătărie, n-a fost grea evadarea, și despre momentul
acela mama, nici pe patul morții n-a zis nimic de rău.
Trei surori, toate trei
Lui Anton Pavlovici Cehov
În vremea adolescenței și-ar fi putut imagina, ca în momente
diferite, dar cumva, ar fi fugit cu cele trei surori, la Moscova cu toate,
apoi cu Olga zboară în Caucaz, trecând prin apa rece
a lacului Sevan, zăresc Araratul,
cu Masa se scaldă în lumini pe țărmurile Mării Azov, și o scapă
de răpitorii de femei, cu Irina ajung cu trenul în Crimea, ultimul
tătar va fi taximetristul, nici n-ar fi putut să-și imagineze, cât
de mult va răbda, pe ce drumuri întortocheate,
prin ce chinuri va ajunge la Moscova singur.
Spovedanie
Lui Lev Tolstoi
Pe malul râului, departe de oameni, singur pe bicicletă
se simțea slobod, pentru acel puțin ce știa despre ființă
n-a găsit încă cuvinte, pentru el credința nu era decât
riturile din biserici, povestea cu trufia prostiei,
n-a vrut să învețe rugăciunea în copilărie.
A fost de multe ori umilit în cazarmă, în trei zile trei ore
de a reușit să doarmă, și nu numai viața sexuală îi părea
fără de șansă, cu mâna pe armă se juca cu ideea sinuciderii
și în miezul nopții trăgea în mijlocul cerului întunecat.
Lua drept realitate ceea ce citea într-o carte, privea într-un film,
rătăcea ani în șir, înțelegând la urmă: nu atunci trăiește pe placul
Domnului, dacă se leapădă de bucurii, simțea totuși proporțiile, mai
avea și intuiția, îl ajuta și visul ce tot reveni: se cațără pe o stâncă
abruptă, dar totuși: nu cade niciodată.
Vedenii
Lui Konstantinos Kavafis
Câteodată își numără vedeniile erotice, ce fantasme a avut
pe trenul ducând spre etern, pe autobuzul lent, plimbându-se
în ploaie, și era nevoit să recunoască, s-a dovedit laș de
fiecare dată, când a avut șansa ca visul să devină cea
adevărată, aștepta în zadar ceva încurajare, în cealaltă viață
fantezia altora s-a dovedit mult mai bogată, decât a lui, și
l-a surprins cu frumuseți uluitoare.
Totuși din acea lipsă a mai rămas câte ceva, când trece
în timpul verii cu bicicleta pe lângă râu, privește cu dor
de fiecare dată spre foișor.
Biciclistul
Lui Bruno Schulz
Tatăl lui făcea o singură scamatorie, dar de neînțeles,
era capabil să steie nemișcat ore în șir, îl prindea înserarea în fotoliu.
Poate urca pe o trecătoare din Carpați,
și-a regăsit din nou vechiul camarad din armată,
cel care și-a trimis un glonț în cap,
se juca copil fiind în labirintul stivelor de lemne,
făcea curte la femei, încuraja iar și iar pe prietena
tânărului coleg, să umble pe mâini, și sânii acesteia
se dezveleau întruna, și poate regreta deja, de ce a promis
atâtea și atâtea nevestei, de ce n-o făcea fericită.
Pe vremuri, avea un tătic adevărat, când îl punea
pe șaua bicicletei, ducându-l până la râu, nici un defect
nu făcea probleme, prima dată căuta clăbucul în apă,
apoi lipea cu grijă caucicul, controla bicicleta
cu desăvârșire, o desfăcea dacă voia în mici bucăți, iar când
n-a mai putut, atunci a început agonia,
tălpile lui alunecau pe veci de pe pedală.
Specialistul frumuseții
Lui John Keats
Nu se uită la gunoiul adunat pe lângă tomberon,
nu înțelege de ce au fost creați urâți cei care vin spre el,
în lung și în lat cum e posibil atâta mizerie.
Nu înțelege de ce e nevoit prietenul lui, să rabde
chinurile chinurilor, de ce nu privesc mii și mii
aceşti fulgi care zboară deasupra râului
vrăjiți de improvizațiile de paști a păsărilor.
Să se creadă ridicol, dacă ține cu
jucătoarea de tenis mai frumoasă,
să fie de acord cu toată lumea care îl consideră
un specialist rafinat, și cu unele fete care chiar așteaptă
să le observe și să confirme frumusețea?
Laudare
Lui Rainer Maria Rilke
A primit timp suficient să construiască orașul lăuntric,
atunci de ce să nu laude creaţia, dar și chinurile,
amarul, fără acestea n-ar cunoaște nici bucuria,
de n-ar umbla pe străzi înspăimântătoare, n-ar admira
gingășia porților, cerul în cadrul geamului, intimitatea
din glasul clopotului, n-ar fi surprins de acele imagini
din visul treaz, de credința arborilor, de curajul păsărilor,
privește cu evlavie sosirea trenului, curentul râului,
luminile norilor, binecuvânteză atingerea apei,
mirosul cărții, ploaia prietenoasă, gusturile iubirii.
Karácsonyi Zsolt fordításai